Sunt cetățeanul unui stat ciudat, în foarte multe situații reacționez diferit față de majoritatea popoarelor civilizate, iar acest lucru este pozitiv în doar câteva cazuri. Nu cunosc într-adevăr libertatea în esența ei pentru că aproape întotdeauna îmi cenzurez reacțiile de teamă. M-am ghidat în această viață după un proverb vechi, menit să conserve și să răspândească respectul, dar care s-a întors în timp împotriva mea. „Capul plecat,sabia nu-l taie!” m-a îndemnat să nu ridic tonul atunci când purtam o discuție în contradictoriu, să respect punctul de vedere al celuilalt (chiar dacă al meu era călcat în picioare), să evit să recunosc că gândesc diferit, să îndur cuvinte dure pe care nu le-am meritat, să renunț la drepturile mele sperând că așa se vor rezolva mai ușor problemele, să aștept ca alții să aibă curajul de a face ceva și pentru mine. Mulți așteaptă să mă schimb, să vin cu alt comportament, alte reacții, altă esență, dar nu știu cum să le mai explic că nu prea se poate, că mă pot schimba, dar nu suficient cât pentru a realiza ceva pe termen scurt.
Răbdarea mă caracterizează, poate chiar în exces și am de suferit din cauza asta. Am răbdare și aștept să se întâmple câte ceva, fără să mă gândesc că ratez șansa de a face eu ceva pentru mine. Îmi dau seama târziu de oportunitățile pierdute, încerc să îndrept, dar voi rămâne multă vreme întrebându-mă ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi reacționat de fiecare dată când am fost nemulțumit.
